Imi amintesc primii pasi facuti la iesirea din casa parinteasca, era prima iesire spre exterior, totul era plin de lumina, aceasta lumina din afara mea ma fascina, ma chema, era o promisiune tacita catre o viata plina de lumina si fericire. Ieseam din casa si coboram usor cu pasi nesiguri pe treptele verandei din fata casei, eram foarte curios si plin de dorinta de-a explora acest spatiu nou si plin de stralucrie care ma chema. Totul era numai fericire pe atunci.
 
Aceasta experienta a primei mele iesiri in lume a revenit pe parcursul vietii sub forma de vise repetate, foarte vii si luminoase, avea de fiecare data darul sa ma refaca chiar cand ma simteam mai obosit si pierdut intr-o lume fara sens. Ma reconectam cu starea mirifica de inceput si promisiunea unei vieti pline de lumina si fericire revenea cu o noua energie, chiar daca aparentele pe care din pacate atunci eu le credeam singurele realitati, erau ale unei vieti goale, palide si lipsite de stralucire. Nu-mi dadeam seama ca luam visul drept realitate si realitatea drept vis. Ma refaceau visele cu prima mea iesire in lume, in acelasi timp imi dadeau o stare nostalgica, o parere de rau dupa starile de inceput, nu-mi dadeam seama ca aceste stari pot fi traite intr-o stare de trezire chiar fiind in aceasta lume, promisiunea unei vieti pline de stralucire avea sa se implineasca, dar dupa 30 de ani.