Eu-ul limitat isi pierde liniile de separatie, sunt totul, nimic nu se afla in afara mea, sunt fara de margini. Sunt multitudinea de forme precum si unitatea. Sunt marea, sunt orizontul unde marea se intalneste cu norii, sunt valurile blande ce-mi mangaie tarmurile, ce extaz imi provoaca aceste mangaieri, pieptul corpului meu asezat pe plaja simte caldura soarelui si racoarea valurilor care intra intr-un mod misterios chiar in interior, in inima, corpul meu comunica cu ce este in jur ca si cum ar fi un singur organism. Un pescarus trece prin mine, ii simt zborul, pulsatiile aripilor, si asta imi produce o senzatie de plutire si vibratie, simt stolul de pescarusi si zborul lor dansant deasupra tarmului, totul este o simfonie naturala a iubirii si aceasta simfonie se desfasoara chiar in mine.
 
Seara, inainte de culcare cand imi asez corpul in pat simt vastitatea, intunericul ma cuprinde bland, il simt in mine ca o imensa potentialitate misterioasa, sunt atat de vast, sunt oamenii pe care ii aud in jur, sunt una cu iubita care doarme linistita langa mine, ii simt starea de-a fi. Simt intreaga umanitate dar nu resimt si starile interioare individuale, percep doar starea de-a fi a umanitatii, energia creste in avalansa, aproape ca ma inec in atat de multa energie provenita de la aceasta identificare cu umanitatea, este un ocean imens.