Intr-o seara cand ma simteam extrem de
bine, avand o
mare deschidere spirituala, am fost atras intr-o stare de reverie. Am simtit ca s-a
deschis un plan paralel din care ajungeau la mine niste sunete incantatoare, fara sa vad ce se petrecea in acest plan primeam informatii sonore si simteam
starea minunata care emana din acel plan superior. Am inteles ca in acest plan are loc un ritual sacru la care participau multimi de ingeri impreuna cu Iisus,
toti emanau o stare de
fericire si o
bucurie intensa.
Am distins la un
moment dat vocea lui Iisus care mi-a rostit numele. Era prima data cand mi se rostea numele in felul asta. Aceasta rostire era foarte apropiata de mine, venea parca din profunzimile fiintei mele, era ca o
regasire a identitatii mele pierdute. Am inteles ca Iisus imi scria numele in
Cartea Vietii, era un altfel de nume, mai nou, mai viu, asa cum il stiam candva, demult, dar pe care l-am uitat in
timp ce-am folosit nenumarate masti pentru a ma adapta in aceasta
lume. Se implineau cu mine cuvintele din Noul Testament "voi marturisi numele lui inaintea Tatalui Meu si inaintea ingerilor Lui".